Bine ai venit, rău ai nimerit! Acest sait e încă în construcție. Dacă ești în examen, încearcă acest manual de statistică în limba română. Dacă nu e suficient, poate că acest sait va fi complet când vei fi la restanță.
Și nici atunci nu va fi ce speri. Această pagină descrie pe larg ce ar trebui să știi despre statistică ca să rezolvi și problemele de la facultate, și sarcinile banale de la primul internship. Manuale se găsesc în română. Versiuni abreviate, pentru recapitulare, se găsesc, inclusiv în limba română. Dar nu se găsește un manual care să explice manualul.
Aici nu facem pe scurt. Facem pe lung, încercând să rămânem la nivelul unui absolvent mediu de liceu din România postcovid.
Această pagină va descrie noțiunile de statistică descriptivă, statistică inferențială și econometrie, cu limbajul tipic din ASE. Există ocazii în care detaliile par prea multe; de fapt, excesul este regula, este ideea din spatele paginii. Există ocazii în care ieșim în decor și menționăm noțiuni mai utile pentru masterat sau internship. Sper să înveți câtă statistică îți trebuie, și, eventual, un pic mai multă:

